Românii uită de criză și bagă iar banii în case. Construcțiile duduie, șantiere deschise în toată țara, banii curg

de: Mădălina Bahrim
19 07. 2022

Deși ne confruntăm cu o perioadă marcată de scumpiri și de instabilitate pe piețele financiare globale, românii revin la vechile obiceiuri și reiau investițiile masive în construcții.

Cele mai recente analize de pe piața de profil indică o creștere semnificativă a activității, semn că românii au decis să uite de multiplele crize pe care le traversăm și să-și vadă, în continuare, liniștiți de planurile de viitor, mai ales de cele legate de locuințe.

Așa se face că în cel mai recent raport al Institutului Național de Statistică (INS), volumul lucrărilor de construcții a crescut în primele cinci luni, față de perioada similarĂ din 2021, ca serie brută, cu 3,2%. Referindu-ne la seria ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, s-a înregistrat o evoluție destul de notabilă, cu 1,3%.

”Perioada 1.I-31.V.2022 comparativ cu perioada 1.I-31.V.2021. Volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 3,2%. Pe elemente de structură, creșteri au avut loc la lucrările de întreținere și reparații curente (+10,4%) și la lucrările de construcții noi (+1,8%). Lucrările de reparații capitale au scăzut cu 3,6%. Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la clădirile nerezidențiale (+16,2%) și la clădirile rezidențiale (+6,6%).

Construcțiile inginerești au scăzut cu 7%. Volumul lucrărilor de construcții a crescut ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 1,3%, creștere evidențiată la lucrările de întreținere și reparații curente (+8,2%)”, a transmis Institutul Național de Statistică.

De reținut că avem scăderi în privința reparațiilor capitale (-4,3%) și lucrărilor de construcții noi (-0,4%). De asemenea, se înregistrează o scădere de 10,8% în privința construcțiilor inginerești, ne mai indică raportul celor de la INS.

Chiar dacă se lucrează masiv, firmele din sector continuă să aibă probleme

Deși cifrele furnizate de INS arată îmbucurător, companiile din sector se plâng din cauza crizei forței de muncă. Firmele din Construcții au nevoie de personal, pentru a putea derula lucrările aflate în desfășurare, iar estimări generaliste indică faptul că ar fi vorba despre un deficit de sute de mii de muncitori.
„După perioada de pandemie, în 2021 am avut două efecte negative: numărul de contracte a căzut. În ultimul trimestru din anul trecut, când am avut o scădere cu 10% a sectorului în valoare, însă în fapt a fost de 30%. Al doilea lucru, tot anul trecut au fost cele mai multe falimente din domeniul construcțiilor după 2010 (…)
Situația din sectorul construcțiilor nu avea cum să fie altă decât cea generală. Ați observat zilele astea că și cei din agricultură și cei din industria alimentară, și cei din transporturi reclamă extrem de multe neajunsuri toate pornesc de la escaladarea prețurilor, fie că vorbim de energie, combustibil, materiale. Va urmă și o escaladare a costurilor cu manoperă. Costurile vieții nu s-au mărit cu 10-20%, s-au mărit cu 50% sau poate că s-au și dublat, dacă comparăm cu acum doi ani, înainte de pandemie”, declara Cristian Erbașu, președintele FPSC.